Victorie pe final! Vali Lazăr: „Un meci controlat de la un capăt la altul”

În etapa a XXII-a din Liga a III-a, Seria 4, ultima a sezonului regulat, Voința Crevedia s-a impus cu 1-0 în fața celor de la CSM Săcele, la capătul unui meci echilibrat, decis în ultimele minute.

Am început partida în formula: Grigore – Prepeliță, Răstuf, Pătrășcoiu, Trofin – Marin, Stancu, Florea – Dima, Maria, M. Melencu, iar pe parcurs au mai intrat Mitoi, Ionescu, Sandu și Reghecampf.

Meciul a fost unul foarte echilibrat încă din start, însă posesia a fost în mod clar de partea noastră, iar în prima repriză ne-am creat câteva ocazii importante. Adversarii s-au bazat în special pe fazele fixe, menținând echilibrul pe tabelă până la pauză.

În repriza secundă, Voința Crevedia a forțat mai mult, a crescut ritmul și a împins jocul spre poarta adversă. Presiunea constantă și dorința de a obține victoria și-au spus cuvântul pe final, când am dat lovitura decisivă: Sandu a înscris în urma unei pase venite de la Ely Ionescu, aducând un succes extrem de important.

A fost o victorie muncită și pe deplin meritată, obținută prin atitudine și determinare până la ultimul fluier.

La finalul partidei, președintele clubului, Mădălin Ioniță, a declarat: „Atitudinea și determinarea impusă de staff-ul tehnic ne-au făcut să credem până în ultima secundă și să încheiem cu un gol care ne aduce 3 puncte imense. Cu o eficacitate mai bună pe viitor ne putem bate pentru primul loc în acest play-out.”

La rândul său, antrenorul Vali Lazăr a subliniat controlul exercitat de echipă asupra partidei de azi: „Legat de meciul de azi, a fost un meci controlat de la un capăt la altul. Prima repriză s-a jucat contra vântului, cu câteva ocazii, dar nu foarte clare. Repriza a doua a fost într-un singur sens, cu mai multe ocazii clare, până când am reușit să marcăm în minutul 92. Urmează play-out-ul, o luăm meci cu meci să terminăm cât mai sus și să salvăm echipa de la retrogradare.”

Voința Crevedia încheie astfel sezonul regulat cu o victorie importantă și privește cu încredere către meciurile din play-out.

Hai, Crevedia!

Vezi mai mult