Voința Crevedia, egal frustrant | Mario Trofin: „Am fost clar echipa mai bună”

Voința Crevedia a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida disputată în deplasare cu CSO Teleajenul, în etapa a XXI-a din Seria 2 a Ligii a III-a, după un joc în care echipa noastră a controlat autoritar meciul, dar a fost egalată pe final.

Băieții noștri au avut un start perfect de partidă. În minutul 4, Stancu a deschis scorul după o pasă foarte bună a lui Florea, iar în minutul 29, același Stancu a reușit dubla, ducând scorul la 2-0. Prima repriză a fost controlată în totalitate de echipa noastră, care a mai avut și o bară prin Florea, în timp ce adversarii nu au reușit să își creeze nicio ocazie clară.

Repriza a doua a început mai echilibrat, însă a fost marcată de un moment controversat. După o intrare dură a unui jucător de la gazde asupra lui Matheo Melencu, fază care ar fi putut fi sancționată cu cartonaș roșu, arbitrul a acordat doar galben, iar jucătorul nostru a avut nevoie de intervenția ambulanței.

Pe măsură ce jocul a devenit tot mai fragmentat, au apărut și deciziile controversate. În minutul 80, arbitrul a acordat un penalty discutabil pentru un henț petrecut în afara careului, iar Șerban a redus din diferență, scor 2-1.

La doar câteva minute distanță, a urmat o nouă decizie care a stârnit nemulțumiri. Arbitrul a dictat încă un penalty, de această dată după ce mingea a lovit un jucător al nostru în piept, iar același Șerban a transformat, stabilind scorul final: 2-2.

Un rezultat care nu reflectă realitatea din teren, după un meci în care Voința Crevedia a fost echipa mai bună și a controlat jocul în mare parte.

Primul 11: Simion – Prepeliță, Trofin, Pătrășcoiu, Sorin Stan – Ivan, Florea, Stancu – Dima, Lițoiu, Ely Ionescu.
Au mai intrat: Sandu, Mitoi, Marin, Matheo Melencu, Anghel.
Rezerve neutilizate: Grigore, Antonio Stan, David Maria, Dănuț Iancu.

La finalul partidei, fundașul Mario Trofin a declarat:

„Din păcate reușim să plecăm doar cu un punct de la Văleni după un meci controlat total, unde ei nu ne-au pus nicio problemă și au dat două goluri din două penalty-uri imaginare. Eu sunt mulțumit de jocul pe care l-am prestat împreună cu toți colegii mei, staff-ul pregătind meciul perfect, fiind clar echipa mai bună la meciul de ieri, însă au fost niște decizii greșite din partea arbitrului care au influențat partida.

Cum este și faza din repriza a doua, la 0-2 pentru noi, când cei de la Văleni trebuiau să primească un cartonaș roșu după intrarea asupra lui Matheo Melencu. Dar mergem înainte încrezători după un meci foarte bun contra unei echipe care este pe loc de play-off. Ne concentrăm acum pentru meciul cu Săcele de acasă și sperăm să ne menținem seria de rezultate pozitive din ultimul timp.”

Chiar dacă rezultatul este unul frustrant, echipa noastră continuă să demonstreze progres și determinare.

Hai, Voința Crevedia!

Vezi mai mult