Voința Crevedia s-a impus clar, scor 4-1, în fața formației Progresul Mogoșoaia, după un meci în care a demonstrat superioritate și control aproape total.
Debutul partidei a fost surprinzător, oaspeții deschizând scorul încă din minutul 2. Reacția gazdelor a fost însă promptă. În minutul 10, David Maria a restabilit egalitatea, după o pasă a lui Denis Marin, iar două minute mai târziu, Pătrășcoiu a adus avantajul cu o lovitură de cap, în urma unei faze fixe.
Din acel moment, Crevedia a dominat jocul, controlând posesia și creând numeroase ocazii. Răstuf a lovit bara transversală, un gol a fost anulat, iar scorul putea deveni mult mai mare încă din prima repriză.
În partea a doua, echipa gazdă a menținut controlul și a continuat să pună presiune. În minutul 84, după o centrare a lui Mitoi și o deviere a lui Ely Ionescu, Ionuț Lițoiu a marcat pentru 3-1. În prelungiri, același Lițoiu a reușit dubla, din pasa lui David Preda, stabilind scorul final, 4-1.
Un rezultat care reflectă desfășurarea jocului și confirmă forma bună a echipei, ajunsă la 8 meciuri consecutive fără înfrângere.
Pentru Voința Crevedia au evoluat: Grigore – Trofin, Răstuf, Pătrășcoiu, Sorin Stan – Stancu, Florea – Dima, M. Melencu, Marin – D. Maria.
Au mai intrat: Preda, Lițoiu, Mitoi, Ely Ionescu, Ivan.
La finalul partidei, Mario Trofin a declarat:
„A fost un meci controlat de noi de la cap la coadă, noi am dictat ritmul și consider că am meritat 100% victoria la diferența asta. Am pregătit foarte bine meciul alături de staff-ul tehnic toată săptămâna și nu ne-au surprins cu nimic cei de la Mogoșoaia. Acum focusul nostru este pe meciul de la Brașov cu cei de la Kids Tâmpa, obiectivul nostru este să ne continuăm seria pozitivă de 8 meciuri la rând fără înfrângere, vom munci în continuare la fel de mult și vom da totul pe teren.”