Instalat în această iarnă pe banca tehnică a formației noastre, Valentin Lazăr vine la Crevedia cu un parcurs notabil în fotbalul românesc. Fost component de bază al echipei Dinamo București, cu peste 100 de meciuri în tricoul acesteia, Valentin Lazăr își propune să pună în slujba echipei noastre experiența acumulată de-a lungul anilor și o viziune clară de joc. Într-un prim interviu acordat din postura de antrenor principal al Voinței Crevedia, acesta vorbește despre stilul pe care dorește să-l implementeze, despre lotul găsit la club, dar și despre obiectivele stabilite pentru această a doua parte a sezonului.
Vali, ai avut o carieră importantă ca jucător în Liga 1, cu peste 100 de meciuri pentru Dinamo București. Cum te-au format acei ani și cât din experiența de jucător simți că te ajută acum ca antrenor?
Au contat foarte mult anii de experiență ca jucător, pentru că am încercat să iau părțile bune de la toți antrenorii pe care i-am avut în cariera mea.Cum ai descrie stilul tău de antrenor? Cât de mult se regăsește în el fostul jucător Valentin Lazăr?
Se poate asemăna cu stilul meu ca jucător. Îmi plac jucătorii tehnici și de viteză în compartimentul ofensiv. Îmi place să am o echipă combinativă, care pleacă cu mingea pe jos de la portar. Important este să găsești jucătorii potriviți pentru acest stil.Ai preluat echipa Voința Crevedia în această iarnă. Ce te-a convins să accepți acest proiect și ce ai găsit aici la nivel de lot și organizare?
Am preluat Voința Crevedia după o discuție cu Mădălin Ioniță. Mi-a prezentat proiectul și infrastructura clubului, apoi am stabilit obiectivul pentru acest sezon și ce va urma din vară. Am găsit un lot de jucători tineri, antrenabili, care își doresc să joace meci de meci la nivelul Ligii a 3-a, pentru a face pasul la nivelul următor, Liga 2 sau Liga 1. Timpul este scurt până la prima etapă și sper să reușesc să formez o echipă competitivă și omogenă, pentru a ne îndeplini obiectivele.Ce obiective ți-ai stabilit pentru această a doua parte a sezonului, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu?
Obiectivul imediat, până la sfârșitul campionatului, este salvarea de la retrogradare, ținând cont că vor fi și mulți jucători noi. Din vară, în funcție de buget, ne dorim să construim o echipă puternică, care să lupte pentru prezența în play-off.În final, ce mesaj ai pentru cei care sunt alături de Voința Crevedia și susțin acest nou început?
Îmi doresc să vină în număr cât mai mare la meciuri, să încurajeze echipa și să fim împreună pentru a ne îndeplini obiectivul.