Sâmbătă, 8 noiembrie 2025, Voința Crevedia a evoluat în deplasare pe terenul celor de la Urban Titu, într-un meci contând pentru etapa a XII-a a Ligii a III-a, Seria 4. După un joc echilibrat, dominat în multe momente de echipa noastră, partida s-a încheiat cu o înfrângere nemeritată, scor 1-2.
Unicul gol al formației noastre a fost reușit de Matheo Melencu, din penalty. Deși am avut posesia, ocaziile și inițiativa pe tot parcursul jocului, lipsa de încredere și experiență și-au spus din nou cuvântul, iar punctele au fost pierdute ușor.
Voința Crevedia își îndreaptă acum atenția către următoarea etapă, când va evolua acasă, pe 15 noiembrie 2025, ora 14:00, împotriva celor de la Kids Tâmpa Brașov, meci în care obiectivul este clar: victoria!